Un roman despre viață, moarte și momentul în care alegem, în sfârșit, să ne întoarcem la noi.
Unele povești nu se citesc.
Se simt.
Și rămân.

Camelia și-a trăit viața pentru ceilalți – soț, copii, familie – până când propria ei ființă a dispărut în tăcere. Ani întregi a fost o prezență invizibilă, o umbră care se stingea încet, convinsă că sacrificiul înseamnă iubire. Dar adevărul se arată mereu, mai devreme sau mai târziu. Când timpul ei se frânge, Camelia descoperă că moartea nu e sfârșitul, iar povestea continuă dincolo de ceea ce se vede.
Urmează un drum neașteptat, în care iubirea, tăcerea, vina și speranța se amestecă. Și, undeva, în inima celor rămași, apare o ruptură care schimbă totul: lanțul se frânge, moștenirea se rescrie, iar libertatea prinde glas. Un roman intens și tulburător despre viață, moarte și ceea ce lăsăm în urmă atunci când alegem să uităm de noi.
Am scris această carte pentru că, la un moment dat, am simțit că trebuie să dau glas tuturor poveștilor pe care le-am ascultat de-a lungul anilor. Nu a fost o intenție, ci o nevoie. O nevoie de a înțelege de ce atât de mulți oameni ajung să trăiască vieți care nu le aparțin. De ce în spatele zâmbetelor se ascunde adesea o tristețe tăcută. Am ascultat femei care au renunțat la ele însele din iubire și bărbați care s-au ascuns în tăcere de teama de a nu fi judecați sau minimizați. Am auzit povești despre visuri uitate, despre compromisuri, despre cum se sting, încet, flăcările din oameni atunci când se conformează.
Cartea aceasta s-a născut din toate acele voci. Din confesiunile care mi-au rămas în minte mult după ce conversațiile s-au terminat. Din privirile pierdute ale celor care nu mai știu cine sunt. Din dorința mea de a le reda - măcar simbolic - curajul de a se privi din nou în oglindă. Am înțeles, în timp, că viața nu e despre a face totul «așa cum trebuie», ci despre a trăi în acord cu tine. Despre a-ți auzi propria voce chiar și atunci când toți ceilalți vorbesc mai tare. Despre a învăța să spui «nu», chiar dacă ai fost educat să spui mereu «da».
«Dincolo de mine» este o colecție de emoții adunate din viețile altora, dar filtrate din perspectivă proprie. Poate că nu le-am trăit pe toate, dar le-am simțit aproape, ca și cum ar fi fost ale mele. Pentru că, indiferent cât de diferiți suntem, ne leagă aceleași frici, aceleași dorințe, aceleași goluri pe care încercăm să le umplem cu ceea ce credem că «se cuvine». Mi-am dorit ca prin paginile acestei cărți să aduc puțină lumină acolo unde s-a așezat praful resemnării. Să amintesc că nu e niciodată prea târziu să te întorci la tine. Că nu e rușinos să îți recunoști rănile, ci eliberator. Pentru că adevărata forță nu stă în a părea bine, ci în a avea curajul să spui: «Nu mai pot trăi așa!» - și să o iei de la capăt. Această carte este despre asta. Despre drumurile care ne duc departe de noi și despre momentul în care decidem, în sfârșit, să ne întoarcem «acasă».
„Viața nu e despre a face totul «așa cum trebuie», ci despre a trăi în acord cu tine."

Aici nu trebuie să impresionezi pe nimeni. Doar să fii.
Jurnalul acesta a apărut dintr-o nevoie simplă, dar profundă: aceea de a ne aduce aminte de noi. De ce simțim, ce trăim, ce visăm. De multe ori trecem pe fugă prin zile, cu emoții lăsate în sertare ale minții, cu gânduri pe care nu apucăm să le ascultăm. Paginile care urmează sunt un loc în care tot ce e în tine poate să iasă la suprafață.
Nu e un jurnal pentru a marca perfecțiunea sau idealul setat de societate. E un spațiu pentru adevăr. Pentru momente fragile, pentru conștientizări, pentru firimituri de bucurie sau pentru haosul care uneori ne construiește mai mult decât o fac reușitele. Aici nu trebuie să impresionezi pe nimeni. Doar să fii.
Am vrut să creez un loc în care să revii atunci când ți-e greu să îți auzi sufletul, dar și când îți e bine și vrei să memorezi lumina aceea mică care se simte ca acasă.
Să scrii ca într-o conversație cu tine – uneori blând, alteori dureros de sincer. Notează ce simți, ce te macină, ce speri, ce îți dorești. Repetă, taie, adaugă. Orice. Pentru că în paginile unui jurnal nu există greșit sau corect. Exiști doar tu, dincolo de ceilalți.

„Am citit cartea cu nod în gât. Nu din cauza tristeții, ci pentru că spune lucruri pe care le-am simțit și eu, dar nu le-am rostit niciodată. M-a obligat să mă opresc și să mă întreb: când m-am pierdut pe mine?"
„Nu e genul de carte pe care o termini și o pui pe raft. Am lăsat-o deschisă, am făcut însemnări. M-am regăsit în tăceri, în vină, în nevoia de a fi «bună». A fost inconfortabil și vindecător în același timp."
„Romanul este o poveste ce îndeamnă la introspecție despre ce înseamnă sacrificiul, identitatea și care este prețul tăcerii. Autoarea tratează ideea că moartea nu închide o poveste, ci o continuă într-o altă formă, obligându-i pe cei rămași să se confrunte cu propriile alegeri,tăceri, moșteniri. O poveste care te fură și te pune să te întrebi: cât din noi sacrificăm în numele iubirii? Ce lăsăm în urmă atunci când alegem să ne uităm pe noi înșine? Și cine suntem, de fapt? Recomand cu drag și aștept și alte cărți!
Nu e niciodată prea târziu să te întorci la tine.